ÃŽNDEMN LA “TOLERANŢĂ ZERO” – vechi

Rezumat: Cuvântul “toleranţă” este un non-sens ÅŸi ne este impus de către statele occidentale, sub forma unei ideologii politice, prin care suntem terorizaÅ£i să acceptăm convieÅ£uirea cu cei străini de neamul nostru, de cultura noastră sau de sistemul nostru de valori.

Ce a fost ÅŸi ce-a ajuns “toleranÅ£a”?

“Cât crezi că pot să mai tolerez aÅŸa ceva? Răbdarea mea are o limită!” – era, cu puÅ£in timp în urmă, forma firească de folosire a verbului “a tolera”.

Cât despre “toleranţă”, aceasta era un simplu termen tehnic, care indica o abatere de la o dimensiune teoretică ÅŸi care se dorea să fie, ca dealtfel orice abatere, cât mai mică.

ExcepÅ£ia consta în “casele de toleranţă”, menÅ£ionate cu voce scăzută pentru că stârneau imaginaÅ£ia, dar ÅŸi confuzia asupra semnificaÅ£iei acestui cuvânt.

Åži totuÅŸi, în numai câţiva ani, “toleranÅ£a” a ajuns să fie o “VALOARE a UE”, propovăduită pe toate canalele mediatice ÅŸi predată în ÅŸcoli, începând din ciclul primar!

Este legal să punem în discuţie politicile de toleranţă!

Cine, cum ÅŸi de ce a dat această nouă interpretare toleranÅ£ei, cei mai mulÅ£i au omis să se întrebe, năuciÅ£i fiind de bombardamentul cu îndemnuri la “toleranţă”.

Suplimentar, s-a creat ÅŸi o teamă iraÅ£ională, pentru că “toleranÅ£a” ne-a invadat viaÅ£a în complicitate cu “discriminarea” – un Bau-Bau modern, despre care ni se repetă întruna că trebuie să ne ferim ca de Dracu.

IniÅ£ial, tandemul “toleranţă-discriminare” părea a fi numai o glumă, până când UE ne-a băgat pe gât o lege, nr. 137/2001, ÅŸi ne-a impus crearea unei InchiziÅ£ii, denumită Consiliul NaÅ£ional pentru Combaterea Discriminării, care să îi pedepsească expeditiv ÅŸi exemplar pe cei care se îndoiesc de această nouă dogmă. Te pui cu Legea?

Citind-o însă, observăm că aceasta se referă exclusiv la discriminare, care este definită ca fiind un tratament diferenţiat, pe când toleranţa a fost lăsată deocamdată în pace. De ce oare?

Important este că “toleranÅ£a” nu este legiferată ÅŸi, cum este legal tot ce nu este interzis, ESTE LEGAL să punem în discuÅ£ie “valoarea” noii toleranÅ£e UE.

Ce este “toleranÅ£a” în realitate?

Răspunsul îl dă explicarea acţiunii de tolerare: permiterea desfăşurării unei acţiuni care îţi este defavorabilă, cu toate că eşti îndreptăţit să o opreşti şi ai şi posibilitatea să o faci.

Dar totuşi nu o opreşti, iar motivele ar fi: mila instinctivă, faptul că nu te-ai gândit că ai putea să o faci, lipsa de iniţiativă sau doar îţi este ruşine de ruşinea celuilalt! Cum altfel poate fi definit un astfel de comportament decat SLĂBICIUNE?

Chiar mai rău, în încercarea de a-şi justifica lipsa de reacţie, unii se autosugestionează cum că de fapt nu ar fi deranjaţi prea tare, după care încearcă să îi convingă şi pe alţii să procedeze la fel.

Iar culmea PROSTIEI, că altceva nu este, o ating când îl consideră pe agresor egalul lor. Cum Dumnezeu poţi fi tolerat şi egal în acelaşi timp, când una o exclude pe cealaltă?

De ce “toleranÅ£a UE” nu este creÅŸtină?

Oficial, motivaÅ£iile UE pentru “promovarea toleranÅ£ei” sunt “Umanismul”, adică un fel de religie fără Dumnezeu, ÅŸi “Drepturile omului”, adică o hârtie pe care unii o pun în ramă ÅŸi alÅ£ii o joacă în picioare, în funcÅ£ie de cât de puternică le este armata.

Neoficial, se încearcă absolut orice, iar călcâiul lui Ahile al creştinilor este mila creştină şi îndemnul întoarcerii celuilalt obraz. Cât de ipocriţi trebuie să fie acei atei radicali care, după ce au refuzat să recunoască valorile creştine drept fundament pentru civilizaţia europeană, le invocă acum în susţinerea cauzei lor?

Mila şi toleranţa creştină pot funcţiona numai în interiorul unei comunităţi creştine, unde cel ajutat este conştient că îşi asumă o datorie morală, transcedentală, de a se recompensa faţă de comunitatea care îl ajută, cu prima ocazie când va putea să o facă. În afara unei comunităţi creştine, mila şi toleranţa devin instrumente de abuzare a bunătăţii noastre.

A fi bun nu înseamnă că eşti prost!

Ceea ce îi deranjează pe moraliştii UE este faptul că românii sunt buni fără a fi proşti. Putem avea milă şi toleranţă faţă de oricine, dar cu condiţia ca bunătatea noastră de azi să nu se întoarcă împotriva noastră mâine.

Cea mai clară dovadă că mila şi toleranţa fac parte din însăşi matricea noastră genetică sunt poveştile şi basmele, care abundă de exemple de ajutorare necondiţionată a celor aflaţi la necaz, dar care sunt urmate invariabil de recompensarea binefăcătorilor.

Dar la ce recompensă putem noi să sperăm de la politicienii venali, români ÅŸi străini deopotrivă, de la poporul Å£igănesc, de la infractori, de la revizioniÅŸti ÅŸi autonomiÅŸti, de la drogaÅ£i, de la prostituate, de la homosexuali, de la imigranÅ£i, de la azilanÅ£i, de la sectanÅ£i – cei pe care propaganda UE ne îndeamnă să-i tolerăm ÅŸi să-i respectăm?

În pofida tuturor politicilor de îndoctrinare la care suntem supuşi, instinctul nostru de conservare ne opreşte să fim toleranţi necondiţionat şi fără limite. Pentru că tot Iisus ne-a arătat că există şi o limită a toleranţei, atunci când imaginea Templului a fost ameninţată! A stat El pe gânduri? A vorbit atunci poporului în parabole?

Ce va fi peste 20 de ani?

Când s-a încheiat primul război mondial, întreaga planetă era convinsă că va urma o pace de o mie de ani. Nu a durat nici 20!

După RevoluÅ£ia din ’89, unul dintre torÅ£ionarii comuniÅŸti, întrebat dacă s-a temut în ’49 pentru consecinÅ£ele faptelor sale, a răspuns: “Åžtiam eu în ’49 c-o să vină ’89?”.

Spre deosebire de acesta, un om responsabil ÅŸtie că, peste un număr de ani, se va recunoaÅŸte deschis că utopia toleranÅ£ei a fost doar o ideologie politică, prin care “Cineva” ÅŸi-a exercitat dominaÅ£ia asupra României, ÅŸi se va pune din nou sulul de hârtie igienică lângă microfonul celor care îşi vor face mea culpa.

PropagandiÅŸtii de astăzi ai toleranÅ£ei, adică organizatorii de spectacole “multiculturale” ÅŸi de “parade” ale minorităţilor, cheltuitorii de fonduri europene pentru “integrarea minorităţilor”, cei care introduc în programa ÅŸcolară ore despre toleranţă, jurnaliÅŸtii care fac emisiuni ÅŸi scriu articole despre binefacerile toleranÅ£ei, cu toÅ£ii riscă să rămână în istorie drept colaboraÅ£ioniÅŸti, mercenari, oportuniÅŸti sau lingăi, iar ong-urile acestora vor fi comparate cu “asociaÅ£iile de prietenie” româno-ruse din perioada stalinistă.

Termenii toleranţă, multi-culturalism, inter-culturalism, integrare, acceptare, deschidere ÅŸi ceilalÅ£i asemenea, cu care politrucii sistemului încearcă să ne paralizeze sentimentul identităţii, vor fi expuÅŸi în vitrina “Limbajul de lemn”, alături de omul nou, lupta de clasă, viitorul luminos ÅŸi lupta pentru pace.

La fel ca în ’89, cei care vor apuca prăbuÅŸirea dogmei toleranÅ£ei vor avea dificultăţi în a le explica copiilor lipsa lor de reacÅ£ie ÅŸi de rezistenţă, iar aceÅŸtia se vor amuza teribil de bazaconiile pe care a fost capabilă să le înghită generaÅ£ia noastră.

Astăzi, pare a fi o minune ca viitorul să arate în acest fel, dar istoria a demonstrat de atâtea ori că mai realişti sunt cei care cred în minuni.

Prezentul este al prezenţilor!

AÅŸa cum minciunile comuniÅŸtilor din ’49 aveau în spate armata rusă, minciunile prezentului se sprijină pe banii ÅŸi pe interesele câtorva state occidentale.

Nici nu contează dacă sau când UE va împărtăşi soarta URSS. Este un gest de onoare să încercăm să nu ne facem de râs în faţa istoriei, iar primul pas este să adoptăm TOLERANŢĂ ZERO FAŢĂ DE MINCIUNĂ, din orice direcţie ar veni aceasta.

Avem motive să ne temem? Poate că da, dar cum altfel putem avea pretenţia că ne respectăm înaintaşii care au luptat cu sabia şi puşca, dacă noi ne dăm înapoi să le continuăm idealurile luptând cu vorbe? În plus, ar putea fi chiar distractiv!

Mihai Tociu, 11.11.2009