Eminescu trăieşte prin noi!

Rezumat: Modurile ezoterice de organizare a aniversărilor lui Eminescu îi ţin departe pe românii obişnuiţi de emoţia evenimentului. Cei plătiţi de la buget să se ocupe de asta o fac fără tragere de inimă, pentru că de 121 de ani încoace Eminescu refuză să mai dea şpagă.

ÃŽmpreună cu alte asociaÅ£ii ÅŸi câţiva prieteni, am organizat o aniversare “populară” a lui Eminescu, care a spart toate tiparele.

Îl mai aniversăm pe Eminescu?

De două ori pe an, în 15 ianuarie şi 15 iunie, se spune că îl aniversăm pe Eminescu. Oare?

În realitate, în afară de elevii care mai au câte un profesor care să îi îndemne să citească din Eminescu, noi ceilalţi, oamenii simpli, suntem condamnaţi la postura de spectatori pentru tot felul de specialişti şi actori, care ne orbesc cu ştiinţa şi talentul lor. Veniţi din altă lume, aceştia vorbesc limbi străine pentru majoritatea dintre noi, ne timorează sau pur şi simplu ne plictisesc şi, din această cauză, nu sunt de condamnat cei care schimbă programul sau care lasă necitit articolul despre Eminescu: aceeaşi poză, aceleaşi scrisori către Veronica Micle, aceleaşi simpozioane, vernisaje şi conferinţe.

De ani de zile, Eminescu este îndepărtat de nivelul nostru, al omului obişnuit, şi ni s-a creat impresia că la evenimentele aniversare riscăm să ne facem de râs, pentru că noi nu ne ridicam la nivelul unui eminescolog şi nu recităm ca un actor profesionist.

Să fiu bine înţeles: ceea ce fac oamenii de cultură şi specialiştii este foarte important, numai că Eminescu nu este numai al lor. Ba mai mult, ei au nevoie de sprijinul românului de rând, pentru că dacă Eminescu nu este menţinut viu în conştiinţa milioanelor de furnici care suntem noi, studiile lor riscă să devină literă moartă.

Test de “popularitate” pentru Eminescu

Ideea de la care a plecat acÅ£iunea din 15 ianuarie 2010 a fost aceasta: paralel cu evenimentele ezoterice ÅŸi elitiste, am vrut să organizăm o aniversare a lui Eminescu cât mai “populară”, care să trezească emoÅ£ie în tot românul. Åži ce emoÅ£ie mai mare poate genera Eminescu, decât cea dată de citirea personală a operei sale?

Şi nu oriunde şi oricum, ci în Piaţa Universităţii din Bucureşti, de la înălţimea unui pupitru înconjurat cu tricolor, cu poza lui Eminescu în faţă, sub un baner cu numele evenimentului, la microfon şi cu o staţie de amplificare care adaugă o mie de waţi fiecărui cuvânt!

Timp de două ore, între 3 şi 5 după amiaza, cu o selecţie din cele mai cunoscute poezii ale lui Eminescu în mână, i-am invitat pe trecătorii momentului prin centrul ţării să se supună urmatorului test: îţi este Eminescu atât de apropiat încât să ai puterea să treci peste lipsa de exerciţiu şi de talent şi să citeşti la microfon, cu entuziasm şi convingere, o poezie de-a sa?

Organizatorii

Asociaţia Toleranţă Zero nu este încă înregistrată, aşa că pentru organizare am apelat la prieteni. O idee atât de nastruşnică şi-a găsit imediat câţiva susţinători pe măsură: asociaţia Civic Media, asociaţia Adevăr şi Dreptate şi voluntari de la facultatea de istorie au pus osul la treabă şi au făcut posibilă transpunerea ei în realitate: poezii, selectat, printat, staţie, boxe, generator, cărat, încărcat, descărcat, fluturaşi, împărţit, baner agăţat, frig etc.

Pentru obţinerea aprobării de la Primărie am folosit numele asociaţiei OINA şi am primit-o într-o zi şi fără niciun fel de pile. Nu ştiu cum e la alţii, dar la noi aşa a fost. Evident, comisia care a analizat cererea a fost îndreptăţită să întrebe despre legătura dintre oină şi Eminescu, şi vă las pe dvs. să ghiciţi răspunsul.

Participanţii

La început, în ciuda comunicatului de pe Altermedia şi a anunţurilor lipite în Universitate, piaţa a fost aproape goală.

Şi totuşi, a fost un student de la Litere care a dorit să dea startul evenimentului: ca de atâtea ori când cei mulţi au rămas datori celor puţini, facultatea de litere îşi înscrie numele în istoria viitoare a acestei manifestări prin pasiunea acestui student pentru Eminescu.

Åži nu a fost singurul entuziast: ÅŸase elevi de la liceul Al. Rosetti din comuna Vidra, un liceu “de Å£ară”, cu doar câteva clase, au venit special la BucureÅŸti pentru acest eveniment, împreună cu două profesoare.  “Au fost trimise de director” vor spune cârcotaÅŸii, dar totuÅŸi directorul nu era acolo când profesoarele s-au suit la tribună ÅŸi au recitat Luceafarul, pe roluri. Elevii lor, în schimb, au fost… ÅŸi le-au urmat exemplul.

Odată spartă gheaţa, naturaleţea recitărilor a atras atenţia trecătorilor şi au început să se adune amatorii. S-a format chiar şi o mică coadă la microfon. Toţi erau oameni obişnuiţi, aflaţi întâmplător în zonă, un amestec straniu de elevi de şcoală primară şi de liceu, studenţi, maturi şi pensionari, care aşteptau cu emoţie să citească o poezie de Eminescu!

Rezultate obţinute

AÅ£i văzut vreodată pe cineva plângand recitându-l pe Eminescu? AÅ£i fi avut acum ocazia, când o femeie în toată firea a recitat Doina, de la cap la coadă, iar pe la jumătate au început să-i curgă lacrimile, pentru ca la final să i se înnoade sub barbă. Nu a fost actriţă, nu a filmat-o nimeni…

ÃŽn decursul celor două ore, am acordat 32 de diplome la 32 de oameni obiÅŸnuiÅ£i, dar nu pentru talentul cu care au recitat, pentru că nu acesta a fost criteriul, ci “în semn de recunoaÅŸtere a curajului cu care ÅŸi-au înfrant emoÅ£ia ÅŸi au recitat  în public, cu entuziasm ÅŸi convingere, din opera lui Mihai Eminescu”.

Numărul 32 pare mic, numai că fiecare dintre recitatori are cel puţin 10 cunoştinţe cărora le va vorbi despre această mică nebunie, şi care la rândul lor au fiecare alte 10. Aceasta înseamnă că peste 3000 de persoane vor ajunge să discute despre Eminescu, la timpul prezent, ca subiect din viaţa lor, şi cu siguranţă că o vor face pentru mult timp de acum înainte. Oare câţi dintre aceştia ar fi intrat vijelios pe uşa casei în acea seară şi ar fi anunţat entuziasmaţi că au auzit la ştiri de o conferinţă despre Eminescu?

Ce a spus presa despre acţiune

ÃŽn aceeaÅŸi zi, în antiteză cu realitatea, un reporter al postului national de radio comenta că românii obiÅŸnuiÅ£i nu mai citesc poeziile lui Eminescu. Nici televiziunea naÅ£ională nu a spus nimic depre eveniment, cu toate că au fost anunÅ£aÅ£i. Åži ziarele au tăcut, iar Alina Neagu de la HotNews s-a înscris pe Lista Maro a jurnaliÅŸtilor de cacao semnând un articol despre “vernisaje, recitaluri ÅŸi colocvii” oficiale.

Care să fie motivul pentru care toÅ£i aceÅŸtia au cenzurat în bloc evenimentul? Se doreÅŸte cumva să se transmită impresia că românii nu se simt reprezentaÅ£i de opera lui Eminescu ÅŸi că titulatura sa de poet naÅ£ional este menÅ£inută artificial? Atâta timp cât preÅŸedintele Institutului Cultural Român a zis că Eminescu este “cadavrul nostru din debara” ÅŸi este încă în funcÅ£ie, orice este posibil!

Ce urmează

Ce bine ar fi dacă alţi entuziaşti sau chiar instituţii de cultură ar prelua această idee şi ar organiza evenimente similare în viitor!

Până să facă alÅ£ii ceva, noi ne-am convins că românii vibrează încă la opera ÅŸi la numele lui Eminescu ÅŸi ne-am propus să recidivăm, dar la un nivel mai mare: Doamnelor ÅŸi domnilor, uuur-mează, cu prima ooo-cazie, “Ma-ra-tonul re-ci-tării din… Eminescu”!