Toleranta Zero

APUCĂTURI KGB-ISTE CU FINANŢARE UE

Continuarea articolului “Aplauze pentru puşcăriaşi?” din 22.11.2009

Atenţie: 10% bonus adăugat la final în 1.12.2009!

         Trei muşchiuloşi îmbrăcaţi în civil ne-au înconjurat şi ne-au “condus” afară din sală, rapid şi discret. Din mers, ne-au luat banerele de hârtie şi au început să le mototolească. Nu, nu erau agenţi KGB ci, aşa cum aveau menţionat pe ecusoane, erau “organizatori” într-un eveniment finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune. “Acţiunea” a constat în anihilarea societăţii civile “indezirabile politic”.

        S-a întâmplat în 25 noiembrie 2009, la Festivalul “naţional” de teatru al puşcăriaşilor, organizat la Teatrul Nottara de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), în colaborare cu onegheurile care mănâncă bani europeni din consolarea puşcăriaşilor.

         Motivul agresiunii? O nouă societate civilă a încălcat teritoriul în care se zbenguiau nestingheriţi euro-politrucii. Pentru prima dată, în acelaşi spaţiu, s-au confruntat voluntari de la un onegheu care joacă cum cântă (şi plăteşte) UE cu voluntari care apără valorile tradiţionale româneşti. Şi unii, şi alţii, aveau în egală măsură permisiunea organizatorului, numai că “gorilele” au considerat că europenoizii care le-au dat banane sunt “mai egali” şi au profitat de ocazie pentru a-şi manifesta loialitatea.

         Norocul nostru a fost că şeful cel mare, directorul general al ANP, s-a dovedit a fi un om echilibrat şi a trimis gorilele înapoi în colţul lor. Gestul său a fost de-a dreptul eroic în actuala conjunctură europeană, unde până şi lipsa de entuziasm se pedepseşte, şi trebuie menţionat ca atare: mai există oameni care nu s-au tâmpit!

         Mărul discordiei a fost pretenţia onegheurilor de prisoner-lovers de a forţa populaţia să împartă tărâmul artistic în mod egal cu puşcăriaşii, cu justificarea că arta te face generos: cel care te-a violat ieri în lift merită aplauzele tale azi, când se uită în ochii tăi de la înălţimea scenei! Ba chiar ai ocazia să îi oferi flori şi să obţii un autograf, chiar dacă nu mânuieşte pixul la fel de bine ca briceagul.

         Noi, voluntarii românofoni, am militat pentru păstrarea stereotipurilor tradiţionale, adică pentru dreptul de a nu ne întâlni cu puşcăriaşi pe Calea Victoriei şi pentru dreptul de a-i considera pe puşcăriaşi inferiori din punct de vedere moral, şi chiar dispreţui.

         Nu am găsit o modalitate mai directă de a arăta absurditatea pretenţiilor europenoizilor decât proverbul românesc: “S-a suit scroafa în copac”, unde scroafa este puşcăria şi copacul Calea Victoriei. Oare ce proverb să folosim la anul, cand vor organiza festivalul la Naţional sau la Ateneu?

         Pentru a atrage atenţia asupra calităţii actorilor, am ales să prezentăm publicului un fragment dintr-o piesă în care joacă… Dracul:

         “Da, ştim şi noi că teatrul ar trebui să fie

         O şcoală de moravuri şi-un leac de insomnie,

         Un sfânt lăcaş în care un spectator novice

         Când intră să se dreagă, nu riscă să se strice.”

         Intolerantul George Topârceanu nu a găsit altă rimă!

         Resursa umană implicată în acţiune a constat în trei voluntari antrenaţi psihic să o ia pe coajă (lumea puşcăriei e dură), dintre care unul trecut de 60 de ani, iar resursa financiară  a fost de 7 lei, dintre care 3 am dat pe coli de hârtie şi 4 pe un marker.

         Personal, nu am asistat a reprezentaţii, din respect pentru victimele “actorilor”. Am privit în schimb fotografiile din foaier, cu imagini de puşcărie, în speranţa că voi găsi un motiv să-mi schimb prejudecăţile, dar am dat de aceleaşi figuri dezumanizate, grobiene, patibulare, în majoritate ţigănci. La partea artistică nu mă pricep, deci nu mă bag, dar parcă erau ale naibii de urâte. Scuze, maestre Bumbuţ.

         O menţiune şi despre public: două duzini de arty-farty!

         Ziua următoare, Mediafax publică o cronică elogioasă despre eveniment, scrisă de Iulia Teliban, din care spicuim: “…manifestare teatrală inedită, în care actorii joacă spectacole inspirate din propria experienţă de a trăi privaţi de libertate, din care n-au lipsit tatuajele, aripile de îngeri şi mâinile la spate… spectacolul “Poveste de neuitat”, cu copiii de la Centrul de reeducare Târgul Ocna, o poveste în care tinerii actori şi-au jucat propriile roluri…  tabloul inspirat de dramaturgia lui Cehov a fost combinat cu întâmplări din viaţa reală a deţinuţilor…  un personaj închis pentru crimă îşi doreşte să crească un porc, aceasta fiind “terapie ocupaţională”.

         Iată şi citate din interviuri luate în culise: “Vrem să arătăm că suntem oameni”, spune unul dintre ei, iar un altul: “Sunt a doua oară închis. Prima dată pentru tentativă de omor”. Una dintre vedete face chiar şi o pledoarie pentru teatru: “Când sunt pe scenă simt o emoţie mai mare decât cea dată de haşiş sau heroină”.

         Domnişoară Iulia Teliban, sper că nu sunteţi atât de credulă încât să îl credeţi pe cuvânt! Oricum, meritaţi felicitări: această mică mostră de pupincurism dovedeşte că aveţi potenţial şi că sunteţi o pretendentă serioasă la titlul de Rock Lady.

         Notă: Rock Lady este soţia neadormită a lui Rock Man, cel care a enunţat principiul de viaţă: “You see what you want to see and you hear what you want to hear”.

Mihai Tociu

Continuare adăugată în 01.12.2009

Iat-o şi pe a doua candidată la titlul de Rock Lady: Aura Clara Marinescu de la “Adevărul”. Aproape o pagină din Adevărul de seară din 26.11.2009 ne îngreţoşează cu amănuntele perversiunii artistice de la Nottara.

Surpriză însă: domnişoara Aura nu suflă o vorbă despre onegheul ART-FUSION, onegheul SCRIPT şi fundaţia grecească “Proşti ca voi mai rar” – specialişti în mâncat ce-a rămas neconsumat de către Secţia de Propagandă a PCR.

Lipsesc deci adulaţiile pentru această faună denumită “societatea civilă”, cea care a reuşit să ameţească Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Ministerul Culturii până la nivelul la care au pângărit scena teatrului Nottara cu exhibiţiile unor bestii cu chip uman.

Suspectă omisiune! O fi avut remuşcări sau banii de la UE nu au fost împărţiţi corespunzător?

1 comment

1 neuronos { 12.01.09 at 10:37 am }

@toleranzazero

EU stiu ce e aia reabilitare si cred in ea. Am invatat si vazut asta.
Nu este general valabila reabilitarea insa eu sunt dispus sa ma lupt chiar si pentru o singura alta exceptie.

Vitele alea de pe scena sunt Oameni. Fiecare a facut o gafa pe care o regreta si o plateste. Ajunge o pedeapsa.

Eu nu tolerez intoleranta !
cu respect

Leave a Comment